Pasiuni trecătoare?

Buun, trăiesc cred, în lumea viselor, unde totul este posibil, până și imposibilul de astăzi.
Îmi place sa cred, sau mai bine zis, cred că dacă vrei să faci ceva trebuie să-ți urmezi visul, vechea poveste, știm bine cu toții ce înseamnă. Însă nu totul este așa cum pare în imaginația noastră.
Eu cred că sunt un om talentat, am înclinații ușor artistice, dacă se pot numi așa.
Îmi place să machiez, să mă machiez, ce-i drept nu sunt încă foarte bună la asta, dar exersez, învăț, mă informez, dar uneori nu este îndeajuns. De ce?
Atunci când nu ai susținere, materială…, și nici morală, se duce totul naibii, îți pierzi încrederea în tine, în aptitudinile tale și lași totul balta, pe motiv că este imposibil ce-ți dorești, și n-ai decât să te complici și sa rămâi la nivelul la care ești, că doar nu există șanse să te autodepășesti. Degeaba ești bun, trebuie să supraviețuiesc, să am un venit sigur și stabil, fără mofturi și capricii.
Exact, fără capricii, machiajul este unul din acele capricii. Atunci când ai fiecare bănuț calculat, și de la salariu la salariu trebuie să supraviețuiești, nu cred că te lasă mâna să mai îți alini setea de machiaj cu un produs scump, te mulțumești cu ce ai, și ce n-ai zici că o să ai.
Acum îmi mai doresc ceva, artizanat. Daaa, cred de mică îmi plăcea să creez lucrușoare. Asta cred că am moștenit de la tatăl meu, care era pasionat de sculptură. Ce ieșea din mâna lui, era de vis.
Nu știu încotro s-o iau, sunt nedumerita și nu am chiar toată viața înainte cum ar spune unii, pentru că am învățat pe pielea mea, că azi ești, iar mâine nu se știe pe unde vei fi, și totul este atât de imprevizibil, încât singura dorința este să fi prețuit mai mult ce ai.
Deci încotro????